Festivalul de Literatură Umoristică

Festivalul de Literatură Umoristică
Ediția I, Brăila, România, 7 – 9 decembrie, 2017

Scopul concursului
Festivalul concurs este un eveniment anual, competitiv şi are drept scop cultivarea literaturii umoristice în literatura de gen a Brăilei, descoperirea şi promovarea a noi talente, realizarea unor întâlniri ale publicului brăilean cu nume sonore ale genului satirico-umoristic (expoziţii de caricatură, recitaluri, stand-up comedy etc.).

Condiţii
(1) La înscrierea pentru concurs pot participa persoane fizice cu cetăţenie română sau cetăţeni străini, indiferent de naţionalitate, rasă, sex sau religie, având vârsta peste 18 ani împliniți până la data înscrierii.
(2) Nu pot participa la concurs angajaţii Organizatorilor, rudele acestora de gradul I, precum nici persoanele antrenate în organizarea şi realizarea concursului, membrii din juriu şi rudele de gradul I ale acestora.
(3) Pot participa doar concurenţii care respectă prevederile Legii 8/1996, privind drepturile de autor.

Secţiuni
– Secţinea Proză scurtă umoristică
– Secţiunea Cea mai bună carte de umor în perioada 2016-2017

Înscrierea la concurs

Secţiunea Proză scurtă umoristică – tema: Dragoste cu năbădăi
Concurenţii vor trimite 3 texte, de maximum 2 pagini fiecare, redactate în limba română, format A4, Word, vor conţine diacritice, caracterul Arial, mărimea 12, cu spaţiul de 1,5 între rânduri.
Pentru această secţiune vor fi respectate următoarele cerinţe: textele nesemnate, având înscris un moto, sunt introduse într-un plic A4; fişa de înscriere, acordul dreptului de publicare, vor fi într-un plic mai mic, sigilat, având înscris acelaşi motto.

Secţiunea Cea mai bună carte de umor în perioada 2016-2017
– Pot participa autorii volumelor de umor (fabulă, proză scurtă, poezie umoristică, albume de caricatură), tipărite în perioada 2016-2017.

Autorii interesaţi de concurs îşi vor trimite lucrările la adresa: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, Piaţa Traian, nr. 2, Brăila, cod poştal 810153, până la data de 23 noiembrie 2017 (data poştei).
Înscrierea la concurs implică acceptul concurentului cu privire la Regulamentul Festivalului.

Jurizarea
Va avea loc în intervalul: 24-30 noiembrie 2017.

Premii:

Secţiunea Proză scurtă umoristică
Premiul l, în valoare de 1500 lei
Premiul ll, în valoare de 1200 lei
Premiul lll, în valoare de 1000 lei

Secţiunea Cea mai bună carte de umor în perioada 2016-2017
Premiul l, în valoare de 1500 lei
Premiul ll, în valoare de 1200 lei
Premiul lll, în valoare de 1000 lei

Textele câștigătoare vor fi citite de un mare actor al scenei românești la festivitatea de decernare a premiilor!

Regulament Festival Literatura Umoristica 2017

Fisa de inscriere Festival Literatura Umoristica